Sa facem un exercitiu de imaginatie si de scenarita. Cine este castigatorul convalescentei acestei stiri?
Fara discutie Mircea Geoana. Sa ma explic.

Mircea Geoana a ramas ,dupa caderea cortinei violet, numai cu presedintia Senatului. In rest a pierdut absolut tot. Respect, puterea executiva in PSD, presedintia Romaniei si posibil dragostea Mihaelei si a Margaretei.

Noua conducere a PSD se pregatea cu absolut orice risc sa-i dea un sut in dos si din aceasta functie. Adrian Nastase scria pe blogul domniei sale:

’’Reactia lui Mircea Geoana este insa nu doar nepotrivita ci si jignitoare. Dupa ce cu totii am
afirmat categoric ca dorim sa pastram functia de la Senat pentru Mircea Geoana, indiferent de cat de simpatic ni se pare domnia sa, vad ca domnul Geoana continua sa se comporte ca o victima. Punctul meu de vedere, de sustinere, a fost clar exprimat, desi, in 2006, daca imi aduc bine aminte, domnul Geoana a fost cel care a cerut retragerea sprijinului politic pentru presedintele Camerei.

Postarea domniei sale este datata 25 februarie 2010.

Mircea Geoana contrataca pe blogul sau personal: ’

’Ceea ce mă îngrijorează însă este insinuarea subtilă pe care o face colegul meu, Adrian. Îmi transmite de fapt „să stau cuminte, dacă mai vreau funcţia de la Senat”, mesaj pe care de altfel l-am primit şi pe alte canale. Ei bine, răspunsul meu este foarte simplu: îmi pun mandatul de preşedinte al Senatului la dispoziţia partidului. Dacă decizia PSD va fi că trebuie să demisionez, voi demisiona. Nu am nicio problemă în acest sens. Am însă o problemă când se încearcă cumpărarea tăcerii, oferindu-se la schimb funcţii.’’

Cristian Sutu este considerat un ziarist care are vechi surse in cadrul PSD. S-a vorbit si de o prietenie a lui cu Hrebenciuc, seful de campanie al lui Mircea Geoana si promotorul flacarii violet.

La o zi dupa articolului lui Sutu:

’’Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că membrii Comitetului Executiv Naţional (CExN) au reconfirmat decizia luată de Biroul Permanent Naţional (BPN) în urmă cu o săptămână de a-l sprijini pe Mircea Geoană la preşedinţia Senatului ’’

Sa nu uitam ca aceste decizii sunt statutare si au putere de lege interna in PSD.

Geoana nu ar fi avut curaj toata viata lui, si a Mihaelei, sa-i dea o replica lui Nastase. Sau sa-si puna mandatul pe masa. El stia ceva si anume ca Hrebenciuc vegheaza pentru el. Intrebat despre starea sanatatii lui Basescu nea Viorel a spus :
’’ Ii doresc sanatatea care mi-o doresc si mie’

Daca un castigator ar fi Geoana,in urma acestei stiri, suntem siguri de beneficiar, Viorel Hrebenciuc!

Poate ca daca-i spunea :mai draga, prostul dracului ,Ion Iliescu ii facea un bine. Il trimitea pulii de suflet in diplomatie la Aspen si pe Basescu dupa Flota. Ion Iliescu este vinovat. Fara sprijinul domnului presedinte, Mircea Geoana era numai si numai un saltimbanc.
Problema nu este ca Mircea Geoana s-a visat Kennedy si ca s-a trezit un bou. Stiti voi, taurul fara coaie inca din adolescenta. Marea problema este ca datorita lui, Traian Basescu pare un invingator absolut.

De aici pana la dictatura mai e putin. Mircea a instaurat dictatura. Numai ca nu e Mircea cel Mare ci doar Muc cel Mic. Ca tot ii curgea mucul Mihaelei ca sa fie in locul Danei Nastase.

Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici!
De: Victor Ciutacu – Categoria: Ce-mi provoaca scarba, Rezervaţia cu imbecili

4. Vad ca ameninti in stanga si-n dreapta. Pe Gabi Firea o dai in judecata, pe Dana Grecu incerci s-o discreditezi ca a avut curajul sa va dea in gat ca futeti 4 miliarde pe timp de criza ca sa-ti plimbi tu curu’ mare pe langa memoria lui Marin Sorescu si sa bagi in tine ca intr-o magazie la impacaciunea cu Poetul Portofel. Ia sa vedem, mie ce-mi faci, imi iei boii de la bicicleta? Iti pui curtezanul tomnatic sa ma sune in direct si sa ma spurce la televizor? Sau pe Dorin sa-mi spuna ca suntem prea putini oameni de valoare in Romania ca sa ne certam intre noi? Astept…

Si primul care nu abdica intr-o lupta pierduta castigata de dumneavoastra si pierduta de dobitoci.

Separarea caracterelor de gunoaie
De: Victor Ciutacu – Categoria: personal

UPDATE: Mesajele care conţin formularea “nu cred că va fi publicat” sau orice aşa-zise dubii privind puterea mea de a aproba sau cenzura un comentariu chipurile defavorabil mie vor fi şterse instantaneu şi autorilor lor banaţi.

Notre respect, domnule Victor Ciutacu. Tot sprijinul meu!

S-a saturat ca trustul Intact s-a folosit atat de numele dar si de valoarea domniei sale in lupta cu Traian Basescu. S-a saturat sa se joace. Multi il vor injura. Si mai multi vor crede ca este o Iuda. Fals.

Ion Cristoiu este un artist. Nascator de ziare si de ziaristi, tributar propriului stilou si meseriei, Jack loveste necrutator. Again si again. A invitat la ZIG-ZAG, emisiunea domniei sale de pe Antena 3, doua din cele trei gratii ale presedintelui. EBA si Elena Udrea Si nu le-a criticat. Ba din contra. Le-a facut sa stranga din buci. Vorbeau cu ziaristul care a inventat presa de dupa revolutie. Si s-a purtat cavalereste ca un barbat.
Imi revin in minte cuvintele mogulului Voiculescu, atunci cand marele maestru a spus pas “ Sintezei Zilei” . “ Ce treaba am eu ca Ion Cristoiu se dece la Biblioteca Academiei, el de ce ar avea treaba cu mine ca sunt la putere” Parca exista o diferenta. Oricum nu conteaza.

Conteaza fapul ca Ion Cristoiu se joaca. Ludic demential. Cei 4 ani de anti-Basescu ai Trustului Voiculescu sar in aer. Port drapelul era Ion Cristoiu. El oferea autoritate. Conferea veridicitate. Era bomboana pe coliva. Diagnostica. Era chirurgul care nu il opera pe Basescu dar ii stabilea organele atinse de metastaza.

Acum a stabilit ca pacientul Basescu e mort. La fel cum a facut-o de-a lungul anilor cu Iliescu, Constantinescu si Nastase. Nu stiu daca vrea sa-l resusciteze pe Basescu. Are in schimb decenta unui cavaler. Ii ofera o sansa. Sansa oferita de profesionisti. Poate ca e ultima sansa acordata unui presedinte manelist.

Traim intr-o societate manelizata. Mazare defileaza in ritm de samba bugetar cu masini de colectie si este admirat ca Kenedy, Mircea Badea e un analist politic “fara numar, fara numar” si plagiator infect. ( Ardei umplut ii apartine lui Vadim) .

Maestrul Ion Cristoiu va fi Jack Spintecatorul?

O strada. Intersectata de alta strada. Miroase a pisat, a ciment, a canicula. Pe strada lui miroase a flori. E noapte. Ma intorc spre casa.

La intersectie doi tipi beau bere. Asculta o manea la un fel de galena. Stau aplecati aproape cap in cap. Ma gandesc speriata ca asculta ultimul mesaj al lui Chucky. Ma I departe un homeless doarme in boscheti. Sforaia. Slobozeste cateva basini. In fata magazinului de unde cumpar tigari se joaca table. Sunt peste 20 de insi.

Sunt privita. Stiu asta. Le simt retina focalizandu-mi pizda. Pana si amaratul ala care doarme in boscheti ma viseaza. Chucky se masturbeaza. Eu merg. Este aproape 4.
Ajung la colt. Ma gandesc sa ma intorc. Sa sun la usa si sa raman la el. In stanga mea, doua pisici se fut in pozitii. Sunt albastre. Sunt doua pisici albastre.

Ajung acasa. Sunt singura. Ma dezbrac si imi bag un deget in pizda. E plina de nisip. Pentru pisicile albastre.

alexandru, 30 min, pls…

M-am trezit ca dintr-un cosmar. Trebuie sa recunosc, mi-a fost rusine ca aveam indexul varat in pizda, drept urmare l-am spalat cu detartran.
Gandacii erau rozalii cu burtile mari si fara coaie. Alti gandaci, chei, sugeau pula la niste licurici. Astia din urma fiind un soi de scenaristi si regizori. Niste pisici vagaboande se lingeau in cur ca niste veritabile pitzipoance de Dorobanti. Publicul, pentru ca era si public in platou, era cutremurat de suita de onomatopee. Existau si pliante cu pozele gandacilor protagonisti. Pliante cu mesaje precise. “ Alege bine”, ca sa dau un singur exemplu. Trebuie sa recunosc ca spectacolul era excitant. Nici nu conteaza daca mimau sau nu mimau orgasmul. Publicul parea fericit. Toti isi frecau pulile si pizdele intr-un ritm terifiant.

M-am trezit, intr-un final. M-am chinuit sa-mi explic visul. Am deschis televizorul ca sa vad la ce program m-am uitat ultima oara. Fac precizarea ca am codate toate canalele porno. Razvan Dumitrescu apare in toata nuditatea lui. Imi trece prin cap ca scatofilia e una din indeletnicirile cu risc olfactiv ridicat. Imi bag iarasi degetul in pizda. Indexul spalat cu solutia aia care curata. Simt cum labiile imi iau foc. Un ciudat resort interior ma face sa continui. Imi bag si al doilea deget in pizda. Urlu ca o apucata. Gandacii defileaza pe retina. Licuricii sunt in erectie maxima. Publicul raspunde la sondaje. Iarasi m-am fript. Am pizda facuta franjuri. Adorm…

Maine am sa schimb compania de cablu. Sunt la UPC. …Upadate de dimineata: Cristi Sutu si-a tras reclama de la ei (am mancat si noi la Violeta, e super.. super tare). Gata, m-am razgandit. De astazi trec pe radio. Exista vreun radio cu coaie?

La 3 secunde dupa ce m-am despartit mi-a fost rau. Fara Dumnezeul Iubirii nu exista viata. Probabil trebuia rastignit.

Am fost la o terasa. M-am imbatat ca o pizda proasta ce sunt. Barmanul mi-a povestit despre iubirile lui. A vrut sa ma futa. Dorea sa ma conduca in garsoniera. Acolo e biserica mea. Templul meu. Adaam a intrat astazi in el. Mi-a sarutat pizda. Apoi am facut iubire.

Spre seara, cand a plecat iar m-am simtit parasita. Sunt o pizda proasta, stiu asta.

Revoltatul sfarseste oricum in derizoriu. Pastisat din Shakaspeare, devine un Juliet modern sau o Romeo in fusta mini, care atrage mila intregului univers ghidat dupa legile ei, sau este trimis la spitalele de nebuni pentru a se indragosti de camasa de forta. Lumea e condusa de un Dumnezeu patriarhal, mereu asezat in capul mesei de Duminica, fiind atat de prezent in noi incat a devenit absent, si pe care, paradoxal, cei 2000 de ani de liturghii l-au transformat in ciudata evidenta.

A fost o vreme cand imi serveam portia de entuziasm din futaiuri si alcool. Un coktail al libertatii absolute. Nu ma futeam animata de un nihilism, nu vroiam sa schimb lumea exhibandu-mi pizda mea nesatula. Nu beam ca sa uit, beam ca sa vad mai limpede si sa tin minte. Sa colectionez clipe pentru a fi pregatita de pledoria finala in fata celei de-a doua veniri. Ce ciudat, fara a fi credincioasa, cred ca l-am cautat pe Dumnezeu. In perioada futaiurilor si a betiilor orgiastice il stiam acolo fie in coma alcoolica fie lingand in pizda o muritoare futandu-se in draci. Din cand in cand mai beam cate un pahar, si sporovoiam despre monoteism. Mereu ii argumentam ca el este singurul Dumnezeu, chiar daca usor alcoolic. Cert este ca mereu il minteam. Eu insumi credeam ca uneori nu i-ar strica o sedinta la alcoolicii anonimi. Incepuse sa ma plictiseasca, vorbea gura fara el iar mainile ii tremurau dimineata. Dar nu asta era cel mai important. Ii disparuse entuziasmul, si peste lucrul asta nu puteam sa trec.

Sigur mai exista si un alt fel de Dumnezeu. L-am gasit fara sa il caut. M-a gasit fara sa ma caute. A inceput ca o poveste banala, o discutie pe messenger, un entuziasm necunoscut mie m-a facut din ce in ce in ce mai curioasa, mai dependenta. Am tot sporovait asa vreme de 8 luni, am vorbit mii de ore la telefon, ( iubeam atat de mult telefonul incat il consideram marea inventie sfanta a omenirii) ne-am facut planuri care in mod firesc aveau sa ne schimbe vietile si o data cu noi sa dinamiteze intregul Univers ca un Big Bang controlat, pana in cele mai mici amanunte. Nu imi mai ardea de betii iar pizda mea din altarul care credeam ca este si care primise atatia barbati pentru a-I aduce ofrande, devenise o camera de garsoniera deratizata si aerisita. Ne-am vazut in sfarsit si din aceea zi am devenit a lui si el al meu. Era un cu totul alt entuziasm. Unul nesfarsit, unul care se inventa la nesfarsit in gesturi simple si lucrurile comune. Un entuziasm care imi dadea forta si pentru prima oara un viitor palpabil. Si fireste credinta intr-un singur Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu bun, cald si orgasmic, Un Dumnezeu atat de prezent in noi incat nu avea nevoie de liturghii si icoane pentru a ne inchina Lui. Un Dumnezeu care nu se odihnea niciodata pentru ca oamenii comozi sa-I cerebreze ziua si implicit evidenta. Ei bine, entuziasmul meu suprem venea din iubire. Iubirea fata de Adaam. Prin aceasta iubire il descopeream pe Dumnezeu. Unul care nu propovaduia evidenta si care nu avea nevoie sa bea niciodata, asadar unul care nu ma plictisea. Singurul Dumnezeu pentru care merita sa mor in numele Evangheliei lui pe care eu cu Adaam o scriam clipa de clipa vreme de atatea luni, si pe care aveam s-o scriem pana cand moartea ne va desparti. In ultimul timp intrasem intr-o ciudata stare de respingere. Dorul de mare, de convorbirile mele cu Dumnezeul alcoolic, spectrul din ce in ce mai prezent a Dumnezeului evidentei sau poate un masochism care pusese stapanire pe mine, m-au facut sa-mi acutizez simturile. Cumva, Dumnezeul iubirii imi sugera sa gust din Fructul Oprit. Drept pentru care m-am imbatat, altfel fireste ca nu aveam curaj, si i-am citit mailurile. Trecand peste starea de sictir provocata de violul comis, pana astazi nu am constientizat exact mesajele trimise si primite de Adaam. Mi se pareau cuvinte goale care chiar daca aratau o mare dragoste nu degajau Iubirea. Din cand in cand, Dumnezeul iubirii imi mai arata Fructul Cunoasterii. Usor usor am simtit cum ma paraseste entuziasmul.

O blazare ca o moarte iminenta a pus stapanire pe mine. Singura in garsoniera il invocam pe Dumnezeul alcoolic sa gaseasca dracului o solutie, sa se alieze cu Dumnezeul asta si incerce sa-l anihileze pe Dumnezeul evidentei. Deja acceptam prezenta si altor dumnezei. Politeismul descoperit ma omora pur si simplu. Fireste ca imi puneam intrebari. Daca suprematia Dumnezeului Iubirii este de netagaduit, de ce mama dracului il mai chem pe Dumnezeul betiv, care devenit gelos imi intoarce spatele razand ca un uliu in timp ce zboara peste capetele noastre. Daca m-a durut in pizda de Dumnezeul evidentei de ce pula mea incep sa ma tem de el, asadar o data acceptandu-I prezenta, in ciuda argumentelor aduse zilnic de Adaam in favoarea unicului Dumnezeu al iubirii, si pe urma recunoscandu-I forta indestructibila a Lui si a Evidentei lui de cacat?

In ultimele saptamani am devenit complet maniaco-depresiva. Strabateam o tranzitie periculoasa de la stari de maxim entuziasm la un sictir triumfal sau mai rau cadeam in tristeti sfasietoare. Ideea de iubire imposibila si mai ales de imposibilitatea spargerii evidentei puneau atat de des stapanire pe mine incat ma comportam ca o indracita. Era de ajuns un telefon primit de Adaam ca sa devin frigida, sa vreau sa plec, sa fug, sa ma duc dracului de aici. Dupa cum un zambet de-al lui imi era suficient pentru a-l recunoaste pe Dumnezeul Entuziast al Iubirii drept Unicul Stapan al acestei lumi facuta dupa chipul si asemanarea noastra. Il intrebam de vreascuri, o sa dezvolt candva simbolistica lor, asteptand un raspuns negativ nu neaparat pentru ca aveam incredere in el, ci pentru a fi linistita pe timpul noptii. Am inceput sa beau noaptea singura rugandu-ma la Dumnezeul spritar sa ma lumineze, dar constatam ca el este atat de treaz incat nici nu mai exista. Aderase si el la Evidenta fara niciun fel de regret sau penitenta. Diminetile erau in ordine, iubindu-l pe Adaam cu o sfasiere in suflet. Ma agatam de el si cerseam dovezi de existenta al Dumnezeului iubirii fara sa spun asta in cuvinte, de teama ca voi vana vreo expresie care sa ascunda in ea minciuna si implicit dovada Marelui Adevar al Evidentei. Aseara am vazut filmul. O ciudata exaltare a pus stapanire pe mine. Nu am negat Evidenta si nu am avut revelatia omnipotentei Dumnezeului Iubirii. A fost altceva. A fost siguranta ca merita sa lupt. Pentru asta aveam nevoie sa fiu cu Adaam. Si fireste sa fim entuziasti. Aveam sa scriem o carte care va dinamita Universul. Dupa, puteam sa si murim, Dumnezeul Iubirii devenea Evidenta iar restul Dumnezeilor erau vazuti in nuditatea lor de zei pagani, alti Dumnezei blamati si aruncati in Iad. Aveam sa distrugem Evidenta, iar liturghiile de 2000 de ani, chiar daca exprimau o mare dragoste aveau sa fie cuvinte goale lipsite de orice forma de Iubire. Pentru asta aveam nevoie, cel putin eu, de entuziasm.

O Duminica frumoasa. Ziua de odihna a Domnului. Am mers sa il iau de acasa hotarata sa fiu exaltata, sa cant, sa rad, sa fac dragoste ca o nebuna, sa-I spun ca voi fi a lui si numai a lui, ca putin imi pasa de vreascuri si de evidente. Dumnezeul iubirii era cu mine chiar daca mergea mai in spate, cred ca obosise. Oricum ii spusesem ca ma grabeam. L-am sunat asa cum am facut de zeci de mii de ori. Am simtit ceva in vocea lui. Am pus insa pe seama paranoiei mele. Am privit in spate si am vazut ca Dumnezeul meu statea pe o bordura. Se odihnea. Parca imi spunea sa ma asez langa el. Am mers mai departe. Derulam in minte ceea ce mi-a spus Adaam la telefon. ,, Cobor sa cumpar paine, apoi duc sus si pe urma mergem”. Fiind Floriile mi-a trecut prin cap ceva de transsubstantiere, unul din ritualurile prin care Evidenta omoara Entuziasmul. Fireste am pus totul pe seama starii mele maniaco-depresive. In fine, am ajuns. L-am sunat din nou. L-am intrebat unde este. Imi era dor de el, sa-l strang in brate si sa-I spun ca am doar un singur Dumnezeu si mi se rupe de ceilalti daca exista sau nu, eu oricum, noi ma rog, credem doar intr-unul singur. Parea distant, avea iar acelasi zambet blanc. Iarasi m-am gandit ca mi se pare. Trebuie sa ma comport ca o schizofrenica lucida. Iubesc, este tot ce conteaza, tot ce nu tine de iubire, vreascuri, egocentrism, sunt doar in mintea mea. In fine a urcat. Au trecut 5 si 40 de secunde. Am deprins aceasta cronometrare din perioada acuta a vreascurilor. Dar nu din cauza lor am sunat. Pur si simplu imi era dor de el, vroiam sa-I spun marea mea revelatie. Mi-a raspuns si a coborat asa cum imi spusese, repede. Adica peste inca 2 minute care in mod firesc mi se parusera 2 secole. Eram fericita ca venise. Era nervos. O nervozitate acuzatoare. De ce dracului dadusem telefon. Doar a aranjat painea pe masa. Si a mai spus ceva. Ceva esential. Ca trebuie sa vada cum face, ca este un barbat insurat despre care nevasta nu stie ca este iubita de o alta femeie si ca trebuie sa mai petreaca timp si acasa. Imi zic: am entuziasm, am entuziasm si ma uit dupa Dumnezeul iubirii. Care fireste s-a dus dracului la baut cu primul meu Dumnezeu, ala alcoolic care mai nou, facand economie atata timp, face si cinste in birtul de peste drum. A continuat sa-mi repete ca am gresit sunand. La dracu dadusem mii de telefoane, sute de mii. I-am propus sa se intoarca acasa. Oricum prezenta lui nu mai conta. Stiam ca gandul lui va fi acasa. Trebuia pastrat un echilibru, mi-a spus. La dracu, echilibrul este avatarul Evidentei si al Dumnezeului ei. Am ajuns in garsoniera noastra. Ne-am luat in brate. Imi spune ca ma iubeste. Am senzatia unui personaj shakespearian. Juliet in pantaloni, de data asta consolat de o Romeo in mini jup. Trebuie sa am entuziasm imi spun.

Deschid blogul. Citesc. O intreaga viata este scrisa aici. Ce ciudat. Totul imi e strain. Mi se pare lipsit de forta. Textele vechi din perioada betiilor si futaiurilor mi se pare palide fata de cele in care ma abandonam lui Adaam, iar acestea mi se pareau niste tampenii imberbe de un romantism dulceag in fata Evidentei care se instaleaza usor, usor ca un praf de 2000 de ani asezat peste lume, pe care chiar daca il stergi si dai stralucire clipelor, el se intoarce pentru ca insasi praful da eternitate acestora.

p.s. Astazi ma despart de Adaam. Niciodata nu am fost mai sigur de acest lucru. Nu ma intorc la futaiuri si la betii, cu toate ca dau o fuga pentru un ultim pahar cu Dumnezeul cel Beat. Nu il mai car dupa mine pe Dumnezeul Iubirii, oricum el este beat acum, probabil ii fac o poza alb-negru pe care candva o sa se aseze praful. Ce voi face nu stiu. Probabil o sa caut alt Dumnezeu. Probabil o sa ma caut pe mine! Cu mai mult entuziasm.