Primul mass , fara metoda

Posted by Andaa | Posted in ANDAA | Posted on 19-07-2008

10

Am pe lista de messenger peste 800 de adrese. 800 de ID-uri pe care ma astept sa apara, oricand, codul de bare. 800 de entitati cu 800 de inimi, deseori in palipitatii, 800 de bucati de ficat, cianotice sau roz bombon, functie de cantitatea de alcool, tutun sau prafuri ingurgitata, 800 de creiere, de la cele de drac la cele de inger, trecand, intr-un firesc mincinos, prin cele de om, 800 de pizde sau penisuri mai tari sau mai moi, mai mari sau mai mici, mai alunecoase sau mai adanci, mai pofticioase sau mai vinetii. 800 de oameni pe lista de messenger a Andei care va scrie acum tuturor, de la terasa de langa bazinul de inot, cu 10% curent in bateria computerului si un nou wireless vodafone.

Azi, dupa un futai pe cinste cu Adaam, am vrut “Cu mainile curate”. El e scenarist si critic de film. Il stie pe batranul Sergiu si ii barfeste sarcasmul de la filmari si infumurarea. Cred ca e gelos. Eu il ador. Ii ador filmele care ma duc intr-o lume soft, oricat de dure ar fi. Fileme lui Nicolaescu nu-mi pun probleme. Le iubesc si ele ma iubesc pe mine. Fireste ca habar nu aveam cum sa pun DVD-ul pe laptop si ce program imi trebuie pentru asta. Adaam imi zice: “Intreaba-ti cei 800 de prieteni de pe messenger. Trebuie sa fie unul fara DVD-player”. Am dat, astfel, primul mass din viata mea, dupa ce am cautat in draci… metoda.

primul mass: vreau sa vad un DVD. ce program trebuie sa download?

ding ding ding ding
zeci de ferestre s-au deschis, ca in noaptea carnavalului de la Rio. Amprente si urme de ruj, taste batute printre firimituri si scrum de tigara, respiratia calda a zeci de ID-uri din lista aia rece si sticloasa care prindea viata sub ochiim mei, in halena mea de tutun si sperma de barbat iubit.
Indiferent de zambete, coatele pe care mi le-ati tras, ridicarile de sprancene, injuraturi si propuneri desantate, m-ati ajutat sa particip la revolutia de matase a comunicarii. Probabil nu veti sti niciodata ce program am reusit sa trag de pe net pentru a vedea filmul ala. Nici nu conteaza. Conteaza sarbatoarea.

al doilea mass: va multumesc tuturor. merge. a fost primul mass din viata mea. acum e al doilea. promit sa scriu pe andaa. sper sa ma cititi. si eu pe voi, cei care aveti bloguri. oricum, dupa primul mass a fost… wow. am innebunit sa va vad pe toti cum sariti sa ajutati un prieten.

al treilea mass: vad filmul si va scriu post. meritati.

E clar ca, in viata, iti trebuie metoda. De ce sa reinventezi roata cand ea se roteste de mii de ani?! Bla-bla… Altceva vroiam sa spun. Sa ma ia dracu daca nu mi-e greu. Prieteni, dusmani sau indiferenti, voi cei peste 800 de pe lista mea de messenger, ati fost misto definitiv. Daca vreodata imi pierise cheful de destainuiri, daca m-am intrebat a qui bon sa continui aceasta spovedanie, acum am inteles, poate pentru prima data de ce. Pentru ca voi ma iubiti si ma urati sau va sunt complet indiferenta, ceea ce inseanmna ca exist pentru voi, in toate cazurile. Pana si cei ce m-au intrebat “Cine esti tu?” au raspuns unui ID care este o entitate cu o inima deseori in palpitatii, cu un ficat relativ cianotic de la alcool, cu un creier ale carui sinapse zbarnaie si atunci cand au nevoie de scurcircuit, cu o pizda uneori moale si alunecoasa, alteori uscata si rece ca o piele de sarpe.

Nu am vazut filmul. Am ramas cu mainile curate fara sa simt nevoia sa-l mai vad. Dar voi, prieteni, dusmani sau indiferenti, ati fost… wow!

pentru Daria

Posted by Andaa | Posted in anunt umanitar | Posted on 09-07-2008

0

 

 

Dragi prieteni,

Am fi vrut ca aceasta scrisoare să nu aibă atâţia destinatari, să rămână printre amintiri, fără să se transforme într-un strigat de ajutor. Suntem doi tineri părinţi Florentina (asist. univ dr. la Univ Tehnică „Gh. Asachi” Iasi) şi Florin Sîrbu (lector univ dr. la Univ „Al. I Cuza” Iaşi) şi avem doi copii minunaţi Traian, un băieţel de 4 ani şi Daria o fetiţa de 11 luni, pe care-i iubim mai mult decât orice pe lumea asta. Ziua de 10 iunie 2008 ne-a marcat în mod dramatic vieţile. Trecem prin momente cumplite de disperare, de teamă, de speranţă, de rugăciune, de nesomn, de permanentă nelinişte sufletească. Coşmarul vieţii noastre. Motivul: La un control dermatologic de rutină (fetiţa noastră avea 2 dunguliţe galbene deasupra călcâiului drept) ni s-a recomandat să facem o analiză de profil lipidic pentru că ni s-a spus că s-ar putea ca acele dunguliţe să fie depuneri de colesterol care se numesc xantoame. Am făcut analiza şi odată cu rezultatul ei a început coşmarul nostru. Fetiţa noastră avea colesterolul de 950 mg/dl în condiţiile în care, un copil de vârsta ei ar trebui sa aibă colesterolul situat între 50 şi 100. Am vorbit în acea seară la telefon cu foarte mulţi medici. Toţi mi-au spus acelaşi lucru (aşa valori ale colesterolului nu au mai întâlnit, nu există, sigur este greşită analiza). A doua zi m-am internat cu fetiţa la Spitalul Sfânta Maria unde am repetat analiza şi ni s-au făcut numeroase alte investigaţii. Rezultatul a fost aproape acelaşi. Colesterolul era de 1036 mg/dl. Am plecat de urgenţă la Bucureşti unde am fost internată la IOMC la doamna profesor dr. Ciofu. Nici dumneaei nu mai întâlnise un asemenea caz. I-a pus Dariei diagnosticul de hipercolesterolemie familială homozigotă. O boală genetică extrem de rară care afectează 1 la 1 milion de persoane în condiţiile în care ambii părinţi sunt bolnavi. Dar noi suntem amândoi sănătoşi (avem colesterolul de 160 si 180) şi nimeni în familiile noastre nu are/a avut colesterolul ridicat. De aici vine ciudăţenia si raritatea acestei boli căreia noi încercăm să îi facem faţă şi despre care citim zi şi noapte diferite tratate, articole etc pe Internet. M-am internat apoi la spitalul Fundeni la dr Constantinescu A. Rezultatul la analize a fost acelaşi colesterol mai mare de 1000. Diagnosticul acelaşi. Acel un singur caz la un milion, despre care vorbesc toate sursele medicale, e al nostru. INDICATIA TERAPEUTICA: transplant hepatic Descrierea pe scurt a bolii: colesterolul ajunge în organismul nostru pe 2 căi: alimentaţie (25%) şi produs de ficat (75%). Acest colesterol trebuie metabolizat cu ajutorul receptorilor LDL. Daria nu are aceşti receptori sau sunt bolnavi……. De aceea tot colesterolul (grăsimea) îi rămâne în organism, în sânge, şi se depune pe organele interne, pe pereţii vaselor de sânge, provocând inclusiv moarte subită prin stop cardiac. Medicamentele care se dau pentru a reduce colesterolul (statine) nu-l reduc decât cu maxim 25% şi nu se dau la bebeluşi, ci după vârsta de 10 ani. Se mai face afereza sângelui (un fel de dializă prin care sângele îi este scos din corp si curăţat de grăsimi). Această procedură ar trebui făcută o dată pe săptămână dar nu se face la bebeluşi pentru ca ar trebui să stea nemişcaţi 6 ore. Acest aparat nu există la noi în ţară. Costul în Italia este de 1000 de euro săptămânal. Singura soluţie este transplantul de ficat. Din fericire, eu (mama) am aceiaşi grupă sanguina cu a Dariei şi sper să fiu eu donatorul.. Norocul nostru este că am descoperit această boală la timp şi că organele interne ale Dariei nu sunt încă afectate. Dar, am fost înscrişi pe lista naţională de transplant de ficat la numărul 134. În condiţiile în care, la un spital din România, pentru a i se face analizele Dariei am aşteptat câteva ore pe holul spitalului cu ea în braţe stau şi mă gândesc cât trebuie să aşteptăm pentru transplant. …Si Daria nu are timp. Daca nu facem nimic acum, la 4-5 anişori va trebui sa-i facem 2 operaţii: un transplant de inimă şi unul de ficat. Dacă ficat, să sperăm că îi pot da eu, cine oare îi va da inima? În România mortalitatea în urma transplantului de ficat este cu 14% mai mare decât oriunde în Europa (conform studiilor efectuate pe baza statisticilor Registrului European de Transplant de Ficat, www.eltr.org). Şansele de a duce o viata normală după transplant la bebeluşi sunt de peste 90%. Ne-a fost recomandată de medici români şi străini o clinică din Belgia, Saint Luc. Deja corespondăm cu ei. Costul transplantului efectiv 85.000 de euro. Este cel mai ieftin din Europa. Am fost programaţi pentru o consultaţie la începutul lunii august şi avem speranţa că o putem opera pe Daria în următoarele luni. Iată de ce dorim să vă povestim ceea ce ni se întâmplă. Pentru că sperăm în înţelegere şi ajutor. Vrem să ne facem cunoscut cazul fiindcă doar aşa toţi cei care ar putea să ne sprijine o pot face. Orice ajutor (material, rugăciune pentru sănătatea Dariei, informaţii, recomandări pe care ni le puteţi face la firme care pot să ne sponsorizeze fiind scutite astfel de la plata impozitului pe profit cu până la 20%) pe care ni-l puteţi oferi îi va creşte Dariei şansa de a trăi.

Vă mulţumim pentru că ne ajutaţi, fie şi numai citind aceste rânduri!
Conturi deschise la BRD Iaşi (cod SWIFT: BRDEROBU): – RO96BRDE240SV01597572400 pentru RON – RO88BRDE240SV01597732400 pentru EUR – RO46BRDE240SV24567202400 pentru USD Titular cont: SÎRBU CONSTANTIN FLORIN Cont paypal: florinsarbu@yahoo.com

preluat de pe http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/leapsa-pentru-daria.html

Powered by Technorati RSS Feed Google PageRank Checking tool

View My Stats