minunata usuratate a vietuirii

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 03-03-2008

8

Spre cer, lovita, aruncata, pornita din mana jucatorului. “Spre cer” e un mod de a zice, cel ideal. Lovita scurt cu paleta – cu o fata a ei – intai, in propriul teren, apoi zboara peste fileu tintind partea de teren a adversarului, intr-o zona in care returul acestuia ar fi imposibil. Celalalt o loveste si el, stergand-o cu reverul paletei lui, chinuind-o. Chinuindu-l pe adversar, intotdeauna adversar, pana cand va ceda si, intr-un final, o va trimite afara. Este 1-0. Apoi 2-0 sau 1-1, nici nu mai conteaza, ea trece din mana in mana, ca un perpetuum mobilae stereotip. Ea este mingea de ping-pong. Ping-Pong. Jocul de-a du-te vino dupa forta bratului si mobilitatea incheieturii, jocul de-a fi luata de vant si dusa undeva (spre cer?) dupa un plan bine stabilit sau fara niciun plan, ca o punga goala de plastic, ca un fulg jumulit de pe cutia cu bomboane de ciocolata a vietii.

Sunt mingea de celuloid. Usoara, fragila, starnesc pasiuni cand punctez in terenul adversarului, oricare ar fi el. Tribunele sunt in delir, chibitii ma urmaresc in elipsoidalul meu destin. Sunt purtata de vant si uneori ma legan in plasa fileului ca intr-un hamac dintr-un port fara pescarusi. Loviturile de paleta ma excita, tasnesc eliberata pentru a reveni mereu si mereu ca un curier amnezic sau poate cataleptic, in acelasi loc, lovesc masa de joc tipand scurt – sau ea ma loveste pe mine – uneori victorioasa, uneori de durere. Sunt mingea de celuloid. Mereu trimisa dincolo, “cum trebuie” sau “cum nu trebuie”. Daca nu ar fi un concept depasit si as considera ca sunt, inca, o vietate, m-as gandi ca liberul meu arbitru este mort si ingropat, iar clopotele bat pentru el in dunga ca o simfonie mov intr-un amfiteatru desenat in culori incerte. Asa trebuie sa fie. Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Sa alerge, sa zboare, sa fie lovit, sa fie strivit, crapat, spart, aruncat la cos, pierdut intr-o curte cu dulaul dezlegat, pentru a proba abilitatea unui jucator, profesionist sau nu. Mingea de celuloid inchide intotdeauna jocul. Arbitrii si-au dat mainile, jucatorii se despart prieteni, spectatorii sunt fericiti. Sunt asezata cuminte in setul cu 6 mingii. Capacul face click ca un pistol cu capse. Asta in momentele de glorie. Alte avataruri ale mele au fost uitate sub masa, calcate de gunoieri sau supte in aspiratorul urias al salii de sport. O sala ca oricare alta – sa zicem: ca una de tribunal – in care o minge usoara pare a face legea…

In ultimul timp mi-a placut in rucsacul jucatorului meu. Este un profi. Dependenta de propria lui inertie a trebuit sa ma indragostesc de paleta lui cu doua fete, obiectul care ma plesneste peste fata si cur, cu fata si curul. Stie el ce face, mi-am spus, pana la urma masochismul este o procedura erotica, tine mai degraba de placere decat de flagelare. Ce trebuie sa fac este sa fiu cumintica, sa calculez viteza vantului chiar daca este tornada sau briza si apoi sa tasnesc criminal in terenul adversarului. S-ar spune ca victoria jucatorului meu tine exclusiv de calitatile lui native, de atrenamente si de dorinta lui de castig. Cand acesta pierde si se razbuna pe mine trantindu-ma de podea vinovatia apartine solidar astrelor si, fireste, mie. Cel mai bine ma simt in mana lui stanga, inainte de a-mi da drumul spre paleta. Un scurt moment de siguranta, o mangaiere furata si teama. Teama ca, in curand, nu stiu cand dar foarte curand, voi fi lovita cu putere si totul se va transforma in durere. Mangaiere si durere, placere si rana interna, congestie ca dupa o lovitura cu sacul de nisip. O succesiune de lovituri, bicele nemiscate in care sunt impinsa cu spinarea ca o marioneta manuita de strangulatorul de pisici in spatele scolii, la pauza de pranz. Rictus la jucatorul meu este semn de amatorism. Un joc de calitate se face fara nici cel mai mic semn pe figuta. Fara patima, fara schimonoseli. Masca cea calma folosind fata cea neteda a paletei. Acum, e pe cale sa castige. Cand castiga are obiceiul sa striveasca mingea in pumn. Asa isi marcheaza el victoria. Eu am fost o norocoasa dar acum sunt trista pentru ca, fir-ar al dracului!, important este sa participi nu sa castigi, nu-i asa?! Iar eu am invatat acest lucru fara a fi poluata de spiritul olimpic.

Comments (8)

Nu m-am gandit niciodata sa privesc asa lucrurile. E ciudat cum poti gasi cate umpic de erotism in orice chestie. Sa fie ciudat bine sau ciudat gresit spune-mi tu. Cum de ai ales mingea de ping pong? E mingea cu cea mai scurta durata de viata si cea mai fragila, e ceva profund sau doar asa tzi-a venit?

descrierea ta e absolut savuroasa, de-a dreptul suculenta… ma mir totusi cum pot unii sa se intrebe mereu daca e “bine” sau “gresit”. m-am oprit totusi la aceasta prima reactie, mirarea, n-ar fi frumos probabil din partea mea sa contra-argumentez o replica la text:) textul tau e mult prea frumos pentru asa ceva. iti doresc multa inspiratie in continuare.. apropo, stiai ca nicaieri in structura noastra genetica nu s-a gasit raspunsul la ceea ce este de fapt inspiratia si de unde ar veni ea sau care sunt procesele care o declanseaza?!…astfel ca, ceea ce se spune despre inspiratie, cum ca ar fi divina, altfel spus “primita in dar”, nu mi se pare deloc departe de adevar… I think you’re really gifted. take care and sleep tight!

ai incercat vreodata sa scrii o carte,ceva…? sau sa-ti aduni toate gindurile gramada?? cred ca ar iesi ceva super! oricum ai talent si-mi place sa te citesc.

Student flamand si cu datorii la banca donez rinichi contra cost. Sunt foarte sanatos fizic si am sangele pur. prince_of_bucharest@yahoo.com

Si asta se potriveste cu postul cum?:)

se potriveste cu postul ca nuca in perete, la fel cum acelasi individ posta acum muuuuuuuuuuult timp prin comment-uri la posturile andeei, cum sufera el de SIDA si how he got it and stuff….ignore and move over..or-you know how they say-puff puff pass…

oh, yes. mi-l amintesc si eu cu mare durere pe oropsitul seropozitiv…

Azorica, daca esti cumintzel, ma ofer eu sa-ti cumpar rinichiu’ , mai mult chiar, te las sa ti-l si pastrezi, numai sa nu mai vii cu astfel de anunturi “matriminiale” …

Daca ar fi sa parafrazez un ilustru filozof necunoscut, as spune ca nu e important nici sa participi si nici sa castigi. Dar e al dracu´de important sa-ti faci adversarul sa piarda!!!
Cat despre poluarea cu “spiritul olimpic”…s-ar putea sa-ti prinda bine.

Write a comment

Powered by Technorati RSS Feed Google PageRank Checking tool

View My Stats