Asigurare pe apocalipsa

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 30-03-2008

11

Nervoasa si in acelasi timp apatica. Sindromul PMS de luna decembrie 2009. Ma intalnesc cu Adaam la o cofetarie. Cafeaua costa 2 lei aici. Ne este foame amandurora. Aseara iar am fost la ogari, de fapt spre dimineata. Am pariat pe numarul 8. S-a dovedit a fi o javra dopata. Am ramas singura intre unii care pariau la ruleta. Sper ca brunetul acela umflat sa piarda toti banii asa cum am pierdut eu. Celebra tarfa a blogosferei, fara niciun ban in buzunar si fara nicio reclama pe blog. Unui prezumtiv client i-a luat foc depozitul de vibratoare. 120 000 De Euro convertiti in pule surogat s-au calcinat in focul apocalipsei. Si cum nu exista asigurare pentru Apocalipsa, el a ramas fara scule si noi fara reclame. Saraci. Ca la 20 de ani fara griji si fara bani. Jeepurile inca ma claxoneaza. Prefer sa merg pe jos. Sa stau langa Adaam. Sa ma suporte cu ogarii mei, cu derapajele date de ,,terminal’’, cu intrebarile pe care mi le pun in fiecare clipa, cu raspunsurile pe care le neg la fiecare doua secunde.
Am ajuns acasa. Este nervos. N-am niciun chef sa ma fut. Am sanii moi usor flasci. Nicio urma de lubrifiere. Pasarica mea e zip, arhivata in himenuri supraetajate. Vrea sa gatim. Ce ciudat. Tarfele mananca la restaurant. Una din antamarile conjugalului este gatitul impreuna. Este o chestie de mare intimitate, imi spune Adaam, si ma gandesc ca doi bucatari de la o cantina a saracilor nu pot fi intimi doar daca unul toaca ceapa si celalalt curata cartofii. Gatim spaghete. Punem apa pe foc, cat timp fumam o tigara la posta. Constatam ca nu mai avem spaghete. Gasim o punga de fasole. O punem la foc.
Nu ne mai spunem nimic. Ma gandesc sa plece, odata ca sa pot sa ma pregatesc de drum si eu. Marea ma cheama la ea. Orice poveste are si un sfarsit. Oricat ar fi de dureros el poate fi un nou inceput pentru mine, o eterna reintoarcere in matca pentru el. A fost frumos, a fost ciudat, a fost incredibil. Am avut lumea noastra pe care ne-am construit-o in lumea lor. Numai ca asa cum culturile traditionale inghit culturile underground, mai devreme sau mai tarziu, iubirile imposibile au un sfarsit fericit doar in romanele lacrimogene.
Ma asez in pat si privesc in tavan. Te iubesc Adaam. Nu stiu insa ce vreau. Ciudat pentru o tarfa. Chiar si pentru o tarfa rationala. Una care s-a multumit sa fie altfel, una care nu vrea sa schimbe lumea, una care se fute cu Dumnezeu, nu pentru ca blasfemia excita frustratii ci doar pentru ca vrea ca Dumnezeu sa se simta iubit din cand in cand. As vrea sa-I spun ca trebuie sa plec. Iubirile imposibile ranesc si oricat or parea de speciale, o nevasta, un copil, o masa de Craciun in familie au intr-un fel ceva Dumnezeiesc, chiar daca acest Dumnezeu este abstinent si depresiv. Asa este de cand lumea. Timpurile se bazeaza pe asta. Oricat de frumoasa si de intensa ar fi o clipa, prezentul ei devine trecut in comparatie cu un viitor pazit de cei doi cerberi incoruptibili, morala si traditia. Cine, pula mea sunt eu. O pizda, o curva, no name, in comparatie cu o verigheta ingalbenita de timp, simbolul unui destin ales si implacabil. Si totusi, intr-un fel am sperat. Speranta ultimul remediu al nefericitului. Sunt nefericita. Pana la urma, sfarsitul nu trebuie sa fie o apocalipsa.
A venit langa mine. Evita sa ma sarute. Poate ca simte ca ii scap. Poate ca vrea sa scape. Poate ca suntem prea epidermali, cu toate ca nu pe asta s-a bazat relatia noastra. Poate ca acum este timpul sfarsitului. Sa-l privim in fata Adaam. Si daca este cazul haide sa-l fortam. Sa-l euthanasiem. Chiar daca viata dupa Andaa nu va mai fi niciodata la fel, la fel cum viata dupa Adaam va fi complet schimbata.
Se joaca cu sanul meu stang. Imi suge sfarcul usor. Nu simt nimic. Pizda mea si-a cusut singura himenul. Ma dezbraca. Il simt surescitat. Ceva nu este in regula. Imi mangaie parul pubian. Imi ia fiecare fir in parte. Ma trage cu forta si totusi extraordinar de delicat. Sunt usor excitata. Imi ia mana dreapta si mi-o aseaza pe pasarica. Imi frec degetele de lindic, trec peste labii, miscarile sunt lente. Imi var inelarul in vagin. Simt privirea lui atenta la fiecare mangaiere. M-am mai masturbat in fata lui. Extrem de ciudat nu stiu de ce sunt inhibata acum. Daca o face sa ma ironizeze. Imi trag mana. Mi-o ia si mi-o aseaza pe pizda. Impinge usor cu limba degetele mele. Ma misc din ce in ce mai repede. Simt cum ma scurg. Sunt uda ca o mare. Ma saruta acolo si fluturii mei au nevoie de camasa de forta. Vreau sa te sug Adaam, sa te simt in gura. Vreau sa-mi dai muie Adaam. Si cuvantul este atat de curat cand iubesti. Stai sa fac pipi imi zice. Il urmaresc plecand spre baie. Se intoarce si imi aseaza mana pe pizda. Ma gandesc cat de mult il iubesc. Vreau sa faci pipi in gura mea ii zic. Ii vad privirea de drac, Dumnezeu este rusinat acolo in cerurile lui cu toilete ecologice. I-o sug si ma linge. Din cand in cand imi reguleaza sanul drept. Nu am frunza de camelie acolo. Sunt fecioara Adaam. Astept sa ma dezverginezi. Deja duhul sfant este mine. L-a lasat acolo pe fiul nostru.
Andaa, vreau sa faci pipi si vreau sa te sug, sa te beau. Sa ma impartasesc din tine. Sa ma inchin tie si pizdei tale. Sa fiu cumva numai al tau. Sa intelegi, ca fie ce o fi, te iubesc. Pe tine si numai pe tine. Mai mult decat orice traditie, morala, Dumnezei sau sfinti.
Ma linge si simt cum expozia orgasmului v-a distruge nu numai prejudecati, reale sau false, legate de morala, traditie, religie si alte norme care definesc normalul acceptat, istoria lui ,, pana cand moartea ne va desparti” ci chiar acest accept pentru un normal care banalizeaza si transforma in fatalitate cronica o sfanta declaratie de iubire. ,, Pana cand moartea ne va desparti” ar trebui sa vitalizeze fiecare secunda, sa confere perenitate pasiunii sa o sperie de ,,moarte, sa impinga aceasta ,,moarte’’ in propria imposibilitate de a se produce, nu sa o condamne in virtutea unui contract, la linistea confortului unui juramant de care Dumnezeu rade atunci cand, stapan pe situatie credea ca el este alfa si omega. Asta inainte, cu mult inainte ca pomul cunoasterii sa fie gustat de o Eva mult prea onctuasa decat insasi ,, urma sarpelui pe piatra” si fireste a ,,barbatului in femeie’’. Pentru ca pomul cunoasterii se afla la fiecare colt de strada, in metrou, in magazine deschise non stop, pe internet, in patul conjugal, in cana de cafea pe care o bem facand planuri de viitor. Pomul cunoasterii se afla in noi. Uneori ne este frica sa il udam si sa-l curatam de omizi, alteori preferam sa il smulgem din radacina. A rareori il gustam. Fructul oprit are gust de viata. Si daca moartea ca si fenomen va veni candva, de ce dracului sa nu gustam din el. Dumnezeu l-a plantat, il devoreaza din cand in cand si se bucura de gustul lui apocaliptic.
Andaa, fa pipi. Acum. Ma bate cu degetul pe burtica. As vrea sa pot face. As vrea sa pot face asta. Sa ma suga si sa ma linga. Ii am pula in gura. Pula. Nici nu suna obscen. Privesc la Dumnezeu cum se masturbeaza. Vreau sa fac pipi. Am primul orgasm. Il sug si cred ca pentru prima oara am orgasm in acest mod. Un orgasm de tip zepelin. Clipele s-au urcat in el pentru a lasa o urma pe cer, zepelinul care se arde, care arde prin frecare cu propria lui urma pe cer. Vreau sa fac pipi. Chiar vreau. Nu am mai facut asta niciodata. Este atat de atent. Jeesus. Nu stiu daca ma voi putea opri daca dau drumul la jet. Am inteles ca unele femei au un blocaj la nastere. Durerea orgasmului nasterii blocheaza uretra. Este nevoie de sonde, pense si alte obiecte introduse in pizda. Adaam ma linge la ,,gaurica’’. Imi place. Sunt uda. Clocotesc. Apa care este pe foc. Fasolea. Ohh Adaam. Cum dracului sa fac asta. Ti-am spus ca va trebui sa se termine odata si odata intre noi. Asa e legea firii. Morala, traditia, toti ceilalti. Fac Adaam. Ai rabdare. Chiar mi-e rusine. Ma opresc de zece ori sa fac asta.
Am facut. Ca o eliberare de mine. Nimic toxic, nimic urat. Doar eu in forma lichida. M-a lins, m-a inghitit, s-a impartasit. Adaam, cat de mult de iubesc.
S-a asezat peste mine. Pozitia clasica a misionarului. Are pula foarte tare. Eu sunt umeda, inundata. M-am deschis. Cu toatea astea il simt. Asa tare si mare ca o oferta de destin.
Un destin cat viata unui orgasm. Verbul a fi la prezent. Restul nimic nu conteaza. Acum si numai acum sunt a lui. S-a impartasit din mine. Maine e alta zi. Va merge acasa. Va gati, si se va uita la meciuri…..

Va urma

SORIN OPRESCU ARE BLOG

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 26-03-2008

16

“Bucurestiul nu a fost condus niciodata de un om de stanga, ci a fost condus timp de 18 ani de promisiuni desarte. Am ajuns sa traim intre agonie si extaz, intre organul taiat de Ciomu si un accident cerebral. Acum, eu am credinta ca populatia vede si aude, iar cine considera ca electoratul este fraier si ca-l poate pacali cu un pahar cu apa, n-are decat doua sanse: ori e prost, ori e prost”

semnat Sorin Oprescu

Sorin Oprescu trebuie sa castige Primaria Capitalei.
Este inteligent chiar daca nu se lauda ca citeste ,, almanahuri’’. Este cinstit si salveaza vieti, chiar daca nu organizeaza ,, Vanghelo-revelioane’’ pe stadioane. Este un intelectual. Este un profesor. Este Doctor.

Sorin Oprescu va fi Primarul care Este.

A trebuit sa piarda in fata lui Basescu. Circa 55.000 de voturi, decisive, pe care le-a avut au disparut in Flota marinarului cu vantul din pupa al unora din PSD.

Este doctorul personal al presedintelui Iliescu. Incomod pentru ca spune adevarului pe nume. Manager de spitale, prietenul bolnavilor si dusmanul imposibilului, ca si concept.

Sorin Oprescu trebuie sa se faca auzit. Blogosfera i-a resuscitat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu. Blogosfera trebuie sa-i deschida drumul la Primaria Capitalei.

Chiar daca nu i-am cerut acordul, echipa noastra i-a facut blog: Ce se intampla Doctore?
Il rugam pe Sorin Oprescu sa scrie pe acest blog chiar si dupa ce va fi ales primar general al capitalei. Cat poate fi de greu ?!

Chiar daca acest blog va fi o operatie fara anestezie, DOCTORULUI SORIN OPRESCU, ii va reusi.

Anda, Adaam si Cioco-Cioco (din stuff)

Asteptam parerile prietenilor Cristi Sutu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Anca Alexandrescu, Elena Udrea, Catalin Tolontan, Victor Ciutacu, Gramo.

La mare

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 26-03-2008

4

Nu am mai postat demult pe Blog.

O stare de plictis dublata de una de nostalgie. Mirosul verii care imi fute fiecare nara pe rand. Olfactivul frigid. Mi-e dor de marea mea. Terminalul are pereti care se prabusesc. Parcurile din Bucuresti au portretul robot al betoanelor aerisite de aerul conditionat. Marea ma cheama la ea. Pizda mea este nascuta din mare. Viata s-a nascut in apa. Lichidul amiotic inunda plajele. Ca o nastere in alta nastere. Pescarusii sunt magii. Iona este doar un pescar, Moise desparte apele, Iisus calca pe mare, eu o am in pizda. Simt in pizda meduze, alge, delfini si fireste rechini. Reciful de corali opreste invincibile armade de colonizatori. Pizda mea nu poate sa fie colonizata. Eventual poate oferi o viza de flotant, innoita la fiecare 15 ale lunii. Mi-e al dracului de dor de marea mea.

Scoateti balizele si omorati salvamarii. Vreau la mare sa o inec in pizda mea. Sa o fut pana la asanare.

Adaam se intreaba ce este cu mine. Marea ma cheama la ea.

ORGASM

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 17-03-2008

2

De ce plang ingerii cand au orgasm?

Pentru ca sunt dumnezei si labia mica se freaca de preput.

Pentru ca sunt draci si au ,,vazut” ca labia mica frecata de preput ii transforma in Dumnezei

Pentru ca lutul nu inseamna atingere si modelare si aripile lor nu zboara decat in biserica (NUMAI)

Pentru ca biserica inseamna o cupola inchisa in care aceasi ingeri au dreptul sa sara pe geam

Pentru ca ei zboara fiind morti in icoane

Pentru ca ei sar pe geam, asa, deaia

Pentru ca ei au murit si nu mai vor sa moara.

Pentru ca sunt ai dracului.

Pentru ca viata inseamna sarutul acela, respiratie gura la gura

Pentru ca ,,pana cand moartea ne va desparti’’ a fost trait

 

Pentru ca vor

Pentru ca pot

Pentru ca asa e bine

De ce plang ingerii cand au orgasm?

Pentru ca sunt ingeri.

Era atat de simplu sa inteleg. Acum fac spaghete. Urati-mi pofta buna.

VOTATI CRISTIAN SUTU

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 08-03-2008

11

In ciuda statutului meu virtual, de curva a blogosferei, am dreptul la pareri si opinii. Nu am participat la ROBLOGFEST. Pur si simplu nu m-am inscris. Cred ca anul trecut, cand eram si eu mai teribilista, am avut un clenci cu Novac. ,,Mi-am luat mumu de la Andaa’’ a sunat raspunsul sau.
Urmaresc mai toate blogurile de top. Unele ma distreaza cu infantilismul lor chiar daca au trafic urias, altele imi plac datorita scriiturii profunde. Sunt bloguri insipide ca personalitatea semnatarilor lor sau vitriolante ca si entuziasmul celor care le scriu. Nu are sens sa dau exemple. I-as nedreptatii pe unii si i-as gratula pe ceilalti.
De un singur blog sunt dependenta. PALATUL SUTU. Blogul ziaristului Cristian Sutu de la Cotidianul. Imi incep ziua citindu-l si o termin dand un click pe Cotidianul. Din punctul meu de vedere Cristi este un jurnalist nascut nu facut. Este atent la detalii, suficient de curva pentru a scrie adevarul si atunci cand ,,politica editoriala’’ il obliga sa minta. Sarcastic pana la aroganta si sensibil pana la resemnare. La dracu. Nietzche va fi teza lui de doctorat.
Sunt dependenta de blogul lui Cristian Sutu. Si stiti care este principalul motiv? Simpatizeaza cu stanga fara a fi utopic. Cititi-i posturile despre Hrebenciuc si o sa ma intelegeti.
Votati-l la RoBlogFest. Este cel mai bun.

Spectacol cu casa inchisa

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 07-03-2008

4

Sunt plictisita. Terminalul in care inca ma aflu a inceput sa ma stranga. Visez tampenii si am inceput sa cred ca Freud este un fel de drac care ma inteapa in anus cu furca lui in forma de fulger divin. Intrebare: Dumnezeu are schizofrenie?

Starea de gratie cum zicea Adaam. Ce se da si ce se cere. Cred ca Moromete Ilie daca avea blog il zapacea din punct de vedere al reitingului pe Marin Preda. Orice om este pana la urma un mic Dumnezeu.
Chiar daca ateismul este pana la urma o costrangere decat o eliberare. Chiar daca veghem sa nu disparem in personalitatea altcuiva in conditiile in care ne absorbim in tesutul adipos al propriei noastre personalitati, starea de gratie ne confisca liberul arbitru.

Ciudata contradictie. Oarecum non-sens. Devenim mimetici in contact cu propria noastra proiectie. Imaginarea unei noi lumi apriori ideala nu face decat sa o distruga pe cea palpabila. Devenim propriile noastre personaje. Suntem deocamdata prea initiati ca sa ne privim din afara.

Scena se autoinventeaza, se mareste in timpul repetitiilor si se micsoreaza cand toate reflectoarele sunt aprinse.Spectatorii pot stii finalul, il pot anticipa, sufleurul poate trada actorii, suntem dependenti de reactia lor. Proiectia noastra depinde din pacate de ei. Spectatorii care mereu asteapta ultimul act. Cortina, ca si moartea, este inainte de toate un sfarsit. Personajele si-au facut treaba, maurii pleaca in Mauritania. Stagiunea trebuie sa se incheie. Povestea este inventata ca orice poveste. Actorii devin mai devreme sau mai tarziu spectatorii propriei vieti. Aceea de dincolo scena sau pur si simplu de pe scena. Impartiti mereu la doi.Nici nu conteaza. Sufleorul va fi intotdeauna acelasi.

Astazi am fost intr-un bar. In dreapta mea o masa cu patru persoane. Tipa tunsa scurt, usor aplecata spre tipul imbracat in rosu. Ma priveste si o privesc. La un moment dat merg la WC. Ea vorbeste la telefon. Vocea aceea afectata. Minciuna camuflata nazal.
Fireste ca ne vedem maine. La 10 jumate. Fireste ca te iubesc.

Cand am plecat cu Adaam am lasat-o acolo. Ii spunea tipului in hanorac rosu ca maine se va trezi la 12 jumate.

Ce interesant sa imparti timpul in jumatati de masura. Pana la urma doua jumatati creeaza intregul. Chiar daca uneori Ianus este el insusi un actor. Si a te imparti este intotdeauna o diviziune.

Noapte buna.

minunata usuratate a vietuirii

Posted by | Posted in Uncategorized | Posted on 03-03-2008

8

Spre cer, lovita, aruncata, pornita din mana jucatorului. “Spre cer” e un mod de a zice, cel ideal. Lovita scurt cu paleta – cu o fata a ei – intai, in propriul teren, apoi zboara peste fileu tintind partea de teren a adversarului, intr-o zona in care returul acestuia ar fi imposibil. Celalalt o loveste si el, stergand-o cu reverul paletei lui, chinuind-o. Chinuindu-l pe adversar, intotdeauna adversar, pana cand va ceda si, intr-un final, o va trimite afara. Este 1-0. Apoi 2-0 sau 1-1, nici nu mai conteaza, ea trece din mana in mana, ca un perpetuum mobilae stereotip. Ea este mingea de ping-pong. Ping-Pong. Jocul de-a du-te vino dupa forta bratului si mobilitatea incheieturii, jocul de-a fi luata de vant si dusa undeva (spre cer?) dupa un plan bine stabilit sau fara niciun plan, ca o punga goala de plastic, ca un fulg jumulit de pe cutia cu bomboane de ciocolata a vietii.

Sunt mingea de celuloid. Usoara, fragila, starnesc pasiuni cand punctez in terenul adversarului, oricare ar fi el. Tribunele sunt in delir, chibitii ma urmaresc in elipsoidalul meu destin. Sunt purtata de vant si uneori ma legan in plasa fileului ca intr-un hamac dintr-un port fara pescarusi. Loviturile de paleta ma excita, tasnesc eliberata pentru a reveni mereu si mereu ca un curier amnezic sau poate cataleptic, in acelasi loc, lovesc masa de joc tipand scurt – sau ea ma loveste pe mine – uneori victorioasa, uneori de durere. Sunt mingea de celuloid. Mereu trimisa dincolo, “cum trebuie” sau “cum nu trebuie”. Daca nu ar fi un concept depasit si as considera ca sunt, inca, o vietate, m-as gandi ca liberul meu arbitru este mort si ingropat, iar clopotele bat pentru el in dunga ca o simfonie mov intr-un amfiteatru desenat in culori incerte. Asa trebuie sa fie. Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Sa alerge, sa zboare, sa fie lovit, sa fie strivit, crapat, spart, aruncat la cos, pierdut intr-o curte cu dulaul dezlegat, pentru a proba abilitatea unui jucator, profesionist sau nu. Mingea de celuloid inchide intotdeauna jocul. Arbitrii si-au dat mainile, jucatorii se despart prieteni, spectatorii sunt fericiti. Sunt asezata cuminte in setul cu 6 mingii. Capacul face click ca un pistol cu capse. Asta in momentele de glorie. Alte avataruri ale mele au fost uitate sub masa, calcate de gunoieri sau supte in aspiratorul urias al salii de sport. O sala ca oricare alta – sa zicem: ca una de tribunal – in care o minge usoara pare a face legea…

In ultimul timp mi-a placut in rucsacul jucatorului meu. Este un profi. Dependenta de propria lui inertie a trebuit sa ma indragostesc de paleta lui cu doua fete, obiectul care ma plesneste peste fata si cur, cu fata si curul. Stie el ce face, mi-am spus, pana la urma masochismul este o procedura erotica, tine mai degraba de placere decat de flagelare. Ce trebuie sa fac este sa fiu cumintica, sa calculez viteza vantului chiar daca este tornada sau briza si apoi sa tasnesc criminal in terenul adversarului. S-ar spune ca victoria jucatorului meu tine exclusiv de calitatile lui native, de atrenamente si de dorinta lui de castig. Cand acesta pierde si se razbuna pe mine trantindu-ma de podea vinovatia apartine solidar astrelor si, fireste, mie. Cel mai bine ma simt in mana lui stanga, inainte de a-mi da drumul spre paleta. Un scurt moment de siguranta, o mangaiere furata si teama. Teama ca, in curand, nu stiu cand dar foarte curand, voi fi lovita cu putere si totul se va transforma in durere. Mangaiere si durere, placere si rana interna, congestie ca dupa o lovitura cu sacul de nisip. O succesiune de lovituri, bicele nemiscate in care sunt impinsa cu spinarea ca o marioneta manuita de strangulatorul de pisici in spatele scolii, la pauza de pranz. Rictus la jucatorul meu este semn de amatorism. Un joc de calitate se face fara nici cel mai mic semn pe figuta. Fara patima, fara schimonoseli. Masca cea calma folosind fata cea neteda a paletei. Acum, e pe cale sa castige. Cand castiga are obiceiul sa striveasca mingea in pumn. Asa isi marcheaza el victoria. Eu am fost o norocoasa dar acum sunt trista pentru ca, fir-ar al dracului!, important este sa participi nu sa castigi, nu-i asa?! Iar eu am invatat acest lucru fara a fi poluata de spiritul olimpic.

Powered by Technorati RSS Feed Google PageRank Checking tool

View My Stats