Paradoxal sau nu, in ultimul timp am o ciudata aplecare spre cele sfinte. Sunt bulversata de un lung sir de introspectii, bulimice as putea spune, cu final neasteptat. Stiu ca Dumnezeu exista. Fireste ca da. Chiar daca iconografia crestina ni-l infatiseaza ca pe un macho atemporal cu aureola in spaclu estompat, Dumnezeu isi face zilnic operatii estetice. Chiar si de schimbare de sex. Freud, fiind dupa chipul si asemanarea Sa, ar putea sa-l psihanalizeze in Cerul Lui ca un urias cabinet psihiatric. Dumnezeul invertit in Androgin. Ce ciudat. Virilitatea Lui transformata in anus contra naturii. Haremul lui Dumnezeu, aceasta lume antamata Diavolului, ar cadea in depresie. Armaghedonul acestei planete : Nietzsche era beat, Dumnezeu traieste bine mersi intr-un paradis gay si o face cu Dracul. Trebuie sa-l salvez prin propria mea asceza. Abstinenta tarfei – penitenta suprema a capului Sfintei Treimi. Am hotarat zilele trecute sa ma spovedesc unui duhovnic. Ancorata in trivialitatea teluricului si antropofaga (transubstantierea este doar un mic dejun frugal) am o singura sansa. Pana la rastignirea mea din ratiuni altruiste trebuie sa decelez semiotica discursului preotilor. Ca sa iei un medicament trebuie sa ai o reteta si, daca ea e compensata de Dumnezeu, trebuie emisa de monah. Birocratia iertarii este invers proportionala cu pacatul originar. Ispasirea este un ritual dupa cum Sodoma si Gomora sunt in intravilanul proniei divine.

O prietena mi-a gasit un calugar. Macaragiu de formatie, aerul inaltimilor l-a transformat intr-un ingeras cu nori in calcaie. Nu a avut revelatii, transcendenta sa fiind usor apocrifa. A fost incercat de diavol si, dupa ce a divortat, s-a retras la o manastire, nu conteaza care si unde se afla. Doar biserica se afla in sufletul nostru. Dumnezeu se pare ca nu a calcat prin acele locuri, drept pentru care, parintele s-a reorientat. Gnostic ca un bogumil se reintoarce in caminul conjugal. Fara a-l citi pe Marcion din Sinope propovaduieste Invatatura cu ajutorul nevestei, aceasta pe post de portar. Charisma lui ca un carlig de macara ridica suflet dupa suflet din dana insalubra si dupa o deratizare sumara le aseaza usor pe pamantul fagaduintei. Peregrinarile la casa lui din centru Bucurestiului il transforma intr-un calugar urban. Este ceea ce vreau, este ceea ce imi place. Prefer sa ma spovedesc unui raspopit decat sa-l excit cu pacatele mele pe Simon Stalpnicul. Trebuie ca, impreuna, sa-l ridicam pe Dumnezeu. Ce dracului?! bratul macaralei este in levitatie. Veste tragica. Astazi calugarul a murit. Ciudata razbunare al lui Nietzsche.