Este iarna. Ninge si bate vantul. Crivatul. Frigiditatea lui Eol. Alizee inchipuite. Marea care striga ca o apucata. Poate ca ii este frig si ei. De ceva vreme nu am mai incalzit-o. Sa intru in ea atat ca un botez al carui ritual se sfarseste cu o felatie dar mai ales ca o alga. O alga –papirus, cu un s.o.s. clar. Intre un cuib si un zbor oamenii aleg intotdeauna cuibul.

Sargasa sau pur si simplu geamandura. Poate ca sirena sau doar un rasarit. Sunt imposibila, ca un nisip din al carui siliciu se fac cipuri sofisticate dar si care se scurge prin clepsidra. Piatra la rinichi sau materia prima a catedralelor lui Saramago. Stiti Memorialul Manastirii…

Uneori este bine sa ai simtul masurii. Sa cunosti limita ca si granita a propriului destin. Pentru ca doar iluziile zboara. Dar si ele, sunt lipsite de cherosen, sau pot fi deturnate de teroristii clipei. Sau pur si simplu, ele iluziile, viseaza din propriul lor cuib. Alteori e bine sa visezi ca posologia ludicului te arunca direct in ruleta ruseasca. Glontul esti tu..

Ce-ti mai ramane ? Iti mai ramane doar marea. Zmeul acela de sus incurcat in elicea zepelinului. Soarele si sansa de a inota in propriul tau destin ca si cum mlastina este atat de alfa dar mai ales de omega. Ursitoarele sunt in deux piece. Este cald in cuib. Si eu vreau doar sa zbor.

Chiar daca, in loc de tine nu ma mai am nici pe mine. O sa trebuiasca sa ma reinventez. Probabil la nesfarsit. Uite o gluma.. Vreau al dracului sa zbor. Si tu trebuie sa intelegi asta…Chiar daca voi cadea in ocean..

Chiar daca…